Un echipaj de la Poliția municipiului Suceava a fost sesizat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu privire la faptul că un autoturism BMW a intrat în coliziune cu bordura care desparte sensurile de mers, pe strada Calea Obcinilor. Era în jurul orei 0.40 iar autoturismul a fost identificat la fața locului, cu avarii.

În apropiere era și tânărul care fusese la volan și care era vizibil beat, făcând echilibristică cu bordura chiar de față cu polițiștii

Din cercetări a rezultat că tânărul de la volan a condus autoturismul BMW de pe bulevardul George Enescu iar la virajul la stânga din intersecție, către Calea Obcinilor, a pierdut controlul asupra mașinii, care a intrat în bordură.

Tânărul respectiv nu avea asupra sa nici cartea de identitate și nici permisul de conducere, astfel că cercetările au continuat la sediul Poliției municipiului Suceava. Tânărul a fost identificat ulterior, Paul D., din Hănțești, având concentrația de 0,62 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Tânărul este posesor de permis de conducere, însă nu va mai avea drept de conduce de acum încolo având în vedere dosarul penal deschis de polițiștii rutieri pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului. 

Alcoolemia exactă în sânge a tânărului va fi stabilită în urme probelor de sânge recoltate în aceeași noapte la Spitalul Județean Suceava.