Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava se oferă să acorde consiliere psihologică părinților și copiilor cu dizabilități de la Asociația „Steaua Speranței”, după ce cinci femei de la această asociație au fost arestate preventiv pentru 30 de zile pentru săvârșirea de infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului și purtare abuzivă.
Purtătoarea de cuvânt a DGASPC Suceava, Nicoleta Daneliuc, ne-a spus că la instituția pe care o reprezintă nu a ajuns nici o sesizare, reclamație (nici de la vreun părinte, nici de la alte persoane) cu privire la o purtare abuzivă sau rele tratamente aplicate minorilor care beneficiau de terapie în cadrul Asociației „Steaua Speranței”.
„Noi nu avem nici un protocol, nici o legătură cu această asociație. Am cerut Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Suceava o situație cu câți copii făceau terapie în cadrul Asociației <Steaua Speranței> și am cerut să ni se dea și numerele de telefon ale părinților acestor copii, pentru a-i contacta. Noi vrem să oferim consiliere psihologică părinților și copiilor care au trecut prin aceste traume. Deocamdată, nu avem alte date. Așteptăm, dacă se poate, să fim contactați de părinții care au nevoie de terapie și consiliere pentru copiii lor”, a mai spus Nicoleta Daneliuc.
Vă reamintim că cele cinci femei de la „Steaua Speranței” sunt arestate pentru 30 de zile pentru săvârșirea de infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului și purtare abuzivă. Abuzurile asupra copiilor cu dizabilități s-ar fi petrecut în perioada 7-9 august 2023. Femeile lucrau în calitate de terapeuți la Asociația ”Steaua Speranței” și ar fi exercitat acte de violență asupra uneia sau mai multor victime minore, copii cu dizabilități aflați în centru. Cele cinci femei sunt Anca Valeria Maniliuc, Ioana Mădălina Buculei, Iuliana Sabin, Monica Mihaela Fădor, Andreea Gabriela Fădor.
Comentarii