Profesoara de chimie Felicia Mezinu, un dascăl din „generația de aur” a Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, a plecat la Ceruri.
Colectivul colegiului câmpulungean își exprimă regretul profund pentru plecarea la cele veșnice a încă unui dascăl distins, cum a fost prof. Felicia Mezinu.
Fostă elevă eminentă a liceului câmpulungean, Felicia Mezinu a revenit în orașul natal ca profesoară de chimie, spre a se dedica întru totul școlii și valorilor ei, timp de 40 de ani.
A format generații de elevi, le-a insuflat dragostea față de cunoaștere, i-a inițiat în tainele lumii organice și anorganice, le-a deschis calea spre domenii fundamentale de activitate, pregătindu-i pentru medicină, farmacie sau pentru profesia didactică.
Mai mult decât orice, le-a propus principii înalte de viață, fiindu-le model de înțelepciune, rafinament, echilibru, probitate morală, respect față de semeni. Sunt doar câteva aspecte despre care vorbesc colegii de catedră ai prof. Felicia Mezinu, dar și foștii elevi care și-au împlinit visurile datorită acestei distinse profesoare.
„Cu sinceritate și discreție, doamna Felicia Mezinu le-a fost întotdeauna colegilor un bun sfătuitor și susținător, le-a inspirat dorința de a nu cădea în platitudine, de a se desăvârși profesional, bucurându-se de prețuirea acestora. Doamna profesoară Felicia Mezinu rămâne, în memoria celor care au cunoscut-o, un dascăl neprețuit, atașat bunelor tradiții ale învățământului bucovinean, un Om între oameni. Rămas-bun, doamnă profesoară, Dumnezeu să vă facă parte de odihnă în Lumina Sa!”, a transmis colectivul Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc.
Un fost elev al prof. Felicia Mezinu, actorul câmpulungean Lucian Dragotă, a transmis următorul mesaj: „Încă o reprezentantă a generației de aur a profesorilor din Câmpulung Moldovenesc pleacă la întâlnirea cu îngerii și cu ceilalți colegi plecați înaintea ei. Acum este alături de soț, un alt reprezentant de frunte al cadrelor didactice, și de fiul plecat prea curând și el dintre noi. Nouă ne rămân amintirile, vocea ei și îi mulțumim pentru ce a făcut pentru noi. Drum lin în lumină, doamnă profesoară Felicia Mezinu”.
Comentarii