Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a anunțat că la finalul săptămânii trecute au început lucrările pregătitoare pentru asfaltarea a 12 străzi din acest municipiu. Bogdan Loghin a spus că prima stradă pe care s-a intervenit încă de anul trecut este str. Pandurilor, iar zilele trecute au început lucrările și pe str. Zorilor, str. Îmbinată și str. Al. Odobescu. Loghin a amintit că lucrările de modernizare a celor 12 străzi din municipiul Rădăuți sunt realizate printr-un proiect finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” în valoare totală de două milioane de euro. „Recunoaștem că ne era dor să venim în fața dumneavoastră cu lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul nostru. Începând de sâmbătă, 9 februarie 2024, am demarat lucrările de asfaltare aferente străzilor din programul Anghel Saligny. Era absolut necesar să începem cât mai repede pentru că cetățenii au așteptat de prea mult timp asfaltarea pe aceste străzi. Prima stradă, din cele 12, pregătită pentru a fi asfaltată, este strada Pandurilor, urmând ca până în luna mai constructorul să fie prezent și pe celelalte 11 străzi, Al. Odobescu, Îmbinată, Zorilor, Podurilor, Cucului, Ion Grămadă, Gheorghe Doja, George Coșbuc, Mică, Vasile Conta și Strada Plevnei”, a precizat primarul municipiului Rădăuți. El a arătat că pe toate cele 12 străzi sunt montate rețelele de utilități, astfel încât după asfaltare nu vor mai fi făcute alte intervenții.

Bogdan Loghin a precizat că lungimea totală a celor 12 străzi care vor fi asfaltate este de 4,75 kilometri.Tot la finalul săptămânii trecute, el a verificat și starea străzilor asfaltate în toamna anului 2023. Am vrut să verificăm calitatea lucrărilor raportată la trecerea peste sezonul de iarnă pe străzile Ciocârliei, Constantin Brâncoveanu, Câmpului și Grânelor, iar acestea se prezintă într-o stare foarte bună. Și țin să reamintesc faptul că și aceste străzi au avut finanțare prin fonduri europene”, a spus Bogdan Loghin.