Un hoț versat a scăpat de pușcărie după ce magistrații de la Curtea de Apel Suceava au schimbat încadrarea juridică a faptei. Judecat inițial pentru tâlhărie calificată, Ștefan Semian, de 29 de ani, care este și recidivist, a fost condamnat de Judecătoria Suceava la 2 ani de închisoare. Cum mai avea și alte condamnări în spate, pedeapsa rezultantă a fost de 3 ani și 4 luni în regim de detenție, plus o amendă penală de 2.200 de lei.

Numai că, în calea de atac, judecătorii au decis să schimbe încadrarea faptei din tâlhărie calificată în furt, faptă pentru care procesul penal a încetat ca urmare a intervenirii prescripției. Așadar, dintr-o pedeapsă cu executare, Ștefan Semian va sta liniștit acasă.

Fapta pentru care a fost trimis în judecată s-a petrecut pe 18 iulie 2018. Atunci, un tânăr s-a deplasat cu bicicleta la un bar din cartierul Obcini, municipiul Suceava, unde a sprijinit bicicleta de gardul interior al terasei. Acesta a comandat o bere și s-a pus la masă cu mai mulți prieteni. Distanța dintre persoana vătămată și bicicleta pe care a sprijinit-o era de circa trei metri, iar tânărul o avea în raza vizuală.

Pe la ora 21.00, Ștefan Semian s-a poziționat sub o umbrelă în fața unui magazin, ca și cum ar aștepta pe cineva din magazin, iar după aproximativ 30 de minute, în timp ce victima se afla cu mai mulți prieteni la masă, inculpatul i-a sustras bicicleta.

În aceste condiții, victima a început să strige să-i lase bicicleta, ridicându-se de la masă și îndreptându-se spre inculpatul care s-a urcat pe bicicletă și a început să pedaleze, deplasându-se spre strada Stațiunii.

După circa 100 de metri, victima l-a ajuns pe inculpat, iar pentru a-l oprit din mers, i-a aplicat o lovitură cu palma în zona capului, amândoi dezechilibrându-se și căzând la sol.

Apoi, inculpatul s-a smucit, s-a ridicat și a încercat să fugă cu tot cu bicicletă, încercând să o lovească pe victimă pentru a-și asigura scăparea. Hoțul nu a reușit să fugă, deoarece la fața locului a ajuns și un martor, care l-a imobilizat. Ulterior, victima și-a recuperat bicicleta, pe care a dus-o acasă, revenind în scurt timp la terasă.

După producerea acestui eveniment, inculpatul a sunat la 112 pentru a reclama că în timp ce se deplasa prin apropierea unei pensiuni din Obcini a fost lovit de o persoană necunoscută. Ulterior, acesta a depus o plângere la Poliția Municipiului Suceava sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, îndreptată împotriva proprietarului bicicletei.

La data de 13 septembrie 2018, Ștefan Semian s-a prezentat la Poliția Municipiului Suceava, unde a arătat că nu mai are nicio pretenție de natură penală sau civilă, totodată declarând că își retrage plângerea formulată la data de 18 iulie 2018.

Având în vedere înscrisurile medicale depuse de către inculpat, în cursul cercetării judecătorești, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă acesta a prezentat discernământ la data comiterii faptei.

Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de IML Iași, inculpatul prezintă diagnosticul de ”tulburare psihotică acută cu simptome de schizofrenie remisă sub tratament, tulburare de personalitate de tip instabil emoțional”, iar la data comiterii faptei prezenta ”tulburare de personalitate de tip instabil emoțional”, fapta fiind comisă cu discernământ.