Un gest neglijent a condus la un incendiu care a provocat distrugeri serioase, care puteau fi și mai mari dacă pompierii nu interveneau rapid. Alarma s-a dat miercuri după-amiază, în jurul orei 18.20, când un bărbat a apelat serviciul unic de urgență 112 pentru a semnala incendiul. Un bărbat a mers pe un câmp din apropierea satului Ilișești, de unde a încărcat mai mulți baloți de paie pe care intenționa să-i transporte în localitate. La un moment dat, căruțașul a fumat o țigară, numai că a aruncat chiștocul încă aprins aiurea, iar acesta a provocat aprinderea baloților de paie. Ulterior, a fost cuprinsă de flăcări și căruța, dar și circa 10 metri din gardul unei familii din Ilișești. Pompierii au reușit să stingă focul, dar căruța și 40 de baloți de paie au ars, la fel cum s-a întâmplat și cu cei 10 metri de gard din scândură. Acum, căruțașul este bun de plată pentru pagubele create.