Antrenorul echipei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, duminică, la plecarea în cantonamentul de la Debrecen, că va primi 300.000 de euro dacă va fi dat afară de conducerea clubului înainte de încheierea contractului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
  "În sezonul trecut, când echipa mergea mai prost şi mi se cerea demisia, am fost nevoit să trec prin nişte situaţii mai puţin plăcute. Acum, voi semna un contract pe doi ani, iar suma mai puţin contează. I-am şi spus lui Sorin (n.r. - preşedintele Sorin Boca), tu trece cât vrei şi eu semnez. Dar, condiţia mea a fost să am clauză de reziliere de 300.000 de euro. Adică, în situaţia în care mă dă afară, eu în zece zile să primesc suma asta. Nu primesc banii în cele zece zile, încep să curgă penalităţi. Ca să nu-mi mai fac eu griji... Dacă vor vrea să mă dea afară, asta e. Eu semnez pe doi ani şi nu plec...", a spus Popa.

Tehnicianul ieşenilor a mai afirmat că în cantonamentul de la Debrecen aşteaptă să ajungă aproximativ zece jucători: "Acum, la începutul cantonamentului, aştept să vină cinci-şase jucători, trei străini şi trei români. Viveiros a semnat deja, mai aştept doi străini. Peste o săptămână trebuie să mai ajungă încă trei jucători străini, dintre care doi internaţionali de tineret. Vă daţi seama că nu pot da nume. Uite, spre exemplu, am vrut să aduc un atacant sârb, de la a doua clasată din campioantul lor. Ştiţi ce mi-a zis? Că e mai bine plătit în Ucraina şi că pleacă acolo. Ce să fac? Trebuia să dau 200.000 de euro pentru transfer şi încă 150.000 de euro pentru contractul lui. De unde să iau banii ăştia? Un alt exemplu, e fratele lui Pecnik, de la noi. Cel mai bun atacant din Slovenia. Ştiţi cât vor la prima strigare pe el? 700.000 de euro. De unde atâţia bani. Asta e, ne orientăm şi noi spre jucători buni, dar ieftini sau liberi de contract".