România sprijină lansarea Parteneriatului Estic al UE, susţinută de preşedinţia cehă a Consiliului European, dar este importantă evitarea dublării acestuia cu formate de cooperare deja existente, cum ar fi Sinergia Mării Negre, se arată într-un mesaj al ministrului de Externe, Cristian Diaconescu.

Ambasadorul Cehiei la Bucureşti, ţară care deţine în prezent preşedinţia semestrială a UE, a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, priorităţile mandatului statului pe care îl reprezintă. La conferinţă a fost prezentă şi Luminiţa Odobescu, director în Ministerul de Externem, care a citit un mesaj din partea ministrului Cristian Diaconescu.

Diplomatul ceh a menţionat că Parteneriatul Estic al UE este una din priorităţile externe ale mandatului ţării sale.

"Lansarea Parteneriatului Estic pe durata preşedinţiei cehe va aduce o contribuţie importantă la întărirea relaţiilor dintre UE şi vecinii săi estici, plasându-le pe o treaptă superioară. România sprijină total această iniţiativă, menită să îmbunătăţească climatul de securitate şi progres în vecinătatea noastră. Este totuşi important să evităm suprapunerea sau duplicarea cu formate de cooperare deja existente, cum etse Sinergia Mării Negre, în vederea asigurării unei implementări coerente a parteneriatului", se arată în mesajul lui Diaconescu.