Ministrul Internelor, social-democratul Gabriel Oprea, şi-a anunţat, marţi, demisia din funcţie, spunând că a deranjat prin numirile pe care le-a făcut şi că nu va accepta să "plimbe mape şi să fie un ministru marionetă", subliniind că nu a "înţeles să cedeze presiunilor".

Oprea a afirmat că şi-a dat demisia pentru ca Guvernul ales să fie unul puternic şi stabil cu o politică coerentă.

El a precizat că prin numirile pe care le-a făcut în structurile de conducere ale MAI a "deranjat anumite persoane", însă în isntituţie "nu se face opolitica de grup sau politica lui Oprea, ci doar a intersului naţional".

Gabriel Oprea a susţinut că a fost desemnat de PSD prin votul democratic să conducă MAI, arătând că "acţionat corect şi legal" atunci când a propus persoanele în funcţiile ministeriale şi că "şi-a făcut datoria faţă de partid corect şi exemplar".

"Nu am acţionat nicodată împotriva partidului şi-n afara disciplinei de partid", a declarat Oprea, adăugând că niciodată nu şi-a criticat colegii, chiar dacă nu întotdeuna nu a fost de acord cu deciziile acestora.

Potrivit legii, ministrul este cel care înaintează premierului propunerile din aparatul centraol al Ministerului Administraţiei şi Internelor, secretarilor de stat şi directorilor din aparatul tehnic al MAI.

"Este dreptul ministrului să desemneaze numirea acsetora. Am acţionat corect şi legal", a precizat Oprea.

Totodată, ministrul demisionar a susţinut că prin numirile făcute a vrut să aibă o echipă competentă care să îndeplinească principalele obiective ale mandatului său.

"Am demisionat pentru că nu am vrut sa creez tensiuni care sa afecteze coaliţia aflată la guvernare. Aceasta îmi este credinţa şi nu voi renunţa niciodată la demnitate, la onoare şi la profesionalism", a conchis Oprea.