Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat, joi, campioanei Simona Halep cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Salonul Sfinților Români al Reședinței Patriarhale, potrivit basilica.ro.

„Simona este pentru mulți tineri astăzi un simbol al hărniciei, perseverenței și speranței. Ne bucurăm să scoatem în evidență că toate realizările domniei sale sunt expresia talentului cultivat prin efort susținut, prin efort constant”, a spus Patriarhul României.

Câștigătoarea turneului de la Wimbledon a mulțumit pentru distincția primită. „Totdeauna mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit și pentru familia în care am crescut”, a afirmat Simona Halep.

„Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ și sper să bucur cât mai mulți oameni și copii, să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și doresc”, a completat Simona.

Pe lângă Crucea Patriarhală, Simona Halep a primit de la Patriarhul Daniel o Biblie „Centenar”.

La eveniment au fost prezenți atât părinții Simonei Halep și alți apropiați ai campioanei, cât și consilieri patriarhali, clerici, ostenitori ai Reședinței Patriarhale.