Comunitățile locale vor putea prelua obiective de infrastructură, Guvernul urmând să pregătească o schemă de finanțare pentru renovarea și utilizarrea acestora, a declarat joi ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, aflat la Drobeta Turnu Severin.

„Trebuie să creăm acel cadru legal în baza căreia comunitățile locale care doresc să preia la nivelul lor anumite infrastructuri cum e cea portuară, să o facă, iar eu am spus că o să pregătim la nivel de Guvern o schemă de finanțare pentru ca aceste transferuri de infrastructură, cum e cazul dumneavoastră aici, să fie și finanțate de o parte și de către Guvern tocmai pentru a stimula dezvoltarea, renovarea acestora și utilizarea lor în scop economic și turistic”, a spus ministrul.