În cele două zile de evenimente culturale desfășurate la Cajvana, în zilele de 13 și 14 iulie, în cadrul Festivalului folcloric „Din stejar, stejar răsare”, ediția a VIII-a, au participat sute de spectatori. Premieră în acest an a fost parada portului popular, prilej cu care ansamblurile folclorice participante la festivalul de folclor pentru copii și tineri și-au etalat prețioasele costume populare pe străzile orășelului Cajvana. Printre participanți s-au numărat anul acesta și invitați speciali din Polonia.

Delegația din Polonia a fost primită cu mult fast în cadrul ședinței festive organizate vineri, 12 iulie, în incinta Liceului Tehnologic “Ștefan cel Mare” din Cajvana, alături de bustul lui Ștefan cel Mare. Chiar în deschiderea manifestării, primarul Gheorghe Tomăscu a declarat că festivalul folcloric îşi propune „promovarea artei interpretative tradiţionale. Evenimentul s-a dovedit a capta interesul tinerilor care iubesc folclorul românesc şi-l duc mai departe prin strădania lor artistică”. Printre invitaţii de onoare ai festivalului s-au numărat Mirela Adomnicăi, prefect al judeţului Suceava, prof. Virginel Iordache, senator în Parlamentul României, precum și reprezentanții din Polonia.

 

Artiști amatori și profesioniști

În prima zi a festivalului, elevi ai liceului din Cajvana au prezentat momente artistice deosebite în fața părinților, bunicilor, rudelor, dar și a oficialităților prezente la eveniment. Ei au fost coordonați de prof. înv. primar Cristina Tomuț, prof. înv. primar Irina Jucan, prof. înv. primar Minodora Dranca, prof. înv. primar Nicoleta Rotar, prof. înv. primar Trandafira Solcan, prof. înv. primar Domnica Ciuhan și Anuța Bărgăoan și nu în ultimul rând înv. Rahila Mârza.

La festival au evoluat şi încântat publicul ansambluri precum „Mlădițe de stejar” Cajvana, „Micii violoniști” Cajvana, „Mugurașii” Cajvana, „Codruleț” Vorona (Botoșani), Fanfara Rzgow – Polonia, „Gelu Constantinescu” – Soloneț, “Izvorașul” – Liteni, “Flori Vicovene” – Vicovu de Sus, “Plai Bucovinean” – Dorna Candrenilor, „Solonczanka” – Solonețu Nou, Cacica, „Luca Arbore” – Arbore, „Codrișor” – Dornești, Fanfara Todirești, „Dor bucovinean” – Botoșana, Ansamblul Kozaciok Bălcăuţi. „Trilișești” – Iaslovăț, Ansamblul „Stejarul” – Cajvana, soliști ai ansamblurilor Casandra Răcar, Emilia Solovăstru, Anastasia și Teodora Seserman, Gheorghe Știrbu, Ana Maria Roman și alți invitați.

Invitaţii speciali ai festivalului au fost Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Grigore Gherman, Nicolae Vieru și Raluka.

Spectacolul a fost moderat de Mihaela Zâna Bârsan, realizatoare de emisiuni de folclor la Televiziunea Intermedia.

La sfârșitul programului artistic, participanții au primit diplome, flori și câte un trofeu semnificativ reprezentând “Stejarul Multisecular ”, trofeu realizat cu măiestrie de profesorul Traian Seserman.

 

Organizatori

Evenimentul, organizat de Primăria orașului Cajvana și Consiliul Local Cajvana, a avut ca partener de nădejde Liceul Tehnologic din Cajvana, coordonat de directorul Nicolae Robu. De apreciat aportul directorului adjunct, prof. Iulian Ciotu, dar și al învățătoarei Rahila Mârza, la păstrarea și promovarea tradițiilor Cajvanei, prin coordonarea ansamblurilor locale: “Mlădițe de Stejar”, “Mugurașii” și Ansamblul “ Stejarul” (renumit prin dansurile unice “Cureaua” și „Șchioapa”), participant și câștigător a numeroase concursuri și festivaluri județene și naționale. Prof. înv. primar Lidia Loredana Seserman, responsabilă cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic “Ștefan cel Mare” Cajvana, a adus alese mulțumiri și maestrului coregraf Costinel Leonte, prezent la manifestare, „care din anul 2018 sprijină activitatea ansamblului <Stejarul>. Adaptându-se rigorilor general valabile, pe lângă spectacolele de muzică populară, toți cei care au fost atrași de festival au avut ocazia să descopere și munca artiștilor populari, care au prezentat petarabe obiecte de artizanat, opinci confecționate manual sau costume populare”.