Profesorii aflaţi la început de carieră şi care vor să depăşească statutul de debutant se pot înscrie la examenul de definitivat până pe 19 octombrie, în şcoli.

Imediat după perioada înscrierilor, până pe 4 noiembrie, dosarele vor fi transmise către Inspectoratul Şcolar, care va verifica şi aviza dosarele.

Definitivatul este o etapă obligatorie în cariera de profesor, care certifică faptul că un cadru didactic debutant dispune de pregătirea necesară pentru profesia didactică. După definitivat, evoluţia în carieră se realizează prin gradul didactic II şi gradul didactic I.

Examenul de definitivat 2020 este compus din proba scrisă, care se desfăşoară pe 22 iulie, şi două inspecţii la clasă.

Etapa I este eliminatorie şi implică susţinerea a două inspecţii de specialitate (până pe 29 mai 2020), iar etapa a II-a coincide cu examenul scris, programat pentru data de 22 iulie 2020. Afişarea rezultatelor este stabilită pentru 29 iulie, până pe 30 iulie fiind înregistrate contestaţiile.

Pentru înscrierea la examenul de definitivare sunt necesare: fişa de înscriere la examenul de definitivare în învăţământ, copii ale actelor de studii, document din care să rezulte absolvirea programului de pregătire psihopedagogică şi metodică, copii ale deciziei de repartizare pe post, buletin/carte de identitate, orice document care atestă schimbarea numelui (dacă este cazul), adeverinţă privind calificativul acordat pentru ultimul an şcolar în care candidatul a desfăşurat activitate didactică, cu excepţia candidaţilor aflaţi în primul an de stagiu, adeverinţă privind achitarea taxei de înscriere la examen, pentru candidații care au participat la trei sesiuni anterioare și nu au promovat examenul.

 

Examenul scris are o pondere de 70%

Stagiul minim de practică obligatoriu pentru obţinerea definitivării în învăţământ are o durată de un an şcolar.

Pentru a fi declarat promovat la definitivat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8. Aceasta se calculează ca medie ponderată a notelor obţinute la toate probele de examen.Nota obţinută la examenul scris de definitivat are o pondere de 70% în calculul mediei finale.

Cei care nu trec examenul de definitivat pot să fie angajaţi în învăţământ doar pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

 

77,7% dintre candidaţi au promovat examenul de anul acesta

256 de candidaţi din judeţ au susţinut examenul de definitivat în anul şcolar 2018-2019.

Procentul final de promovare la examenul naţional de definitivare în învăţământ (sesiunea 2019), după soluţionarea contestaţiilor, a fost de 77,7%, ceea ce înseamnă că199 dintre candidaţi au promovat examenul. Un singur candidat care a susţinut testarea (pentru o catedră la disciplina religie) are media 10 la acest examen. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, cu medii între 8 şi 8,99 au figurat 117 candidaţi, iar alţi 81 au medii între 9 şi 9,99. Numărul nepromovaţilor a fost de 57.