Circulația feroviară pe magistrala CF 400, între Bistrița și Beclean este blocată, vineri, după ce trenul personal Vatra Dornei-Bistrița a lovit 13 vaci care se aflau pe calea ferată, în zona localităţii Şintereag.

Accidentul feroviar a avut loc la ieșire din stația CFR Șintereag, spre Bistrița, unde trenul personal care circula pe ruta Vatra Dornei - Bistrița a lovit 13 vaci care se aflau pe calea ferată.

„Un accident feroviar a avut loc la ieșire din stația CFR Șintereag, la ieșirea spre Bistriţa. Un tren personal pe ruta Vatra Dornei - Bistrița a lovit mai multe vaci. Nu sunt anunțate victime din rândul pasagerilor din tren”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Cristina Răcilă.

Politițiștii TF au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

„Conform primelor date, trenul Regio 4205, care circulă pe relația Vatra Dornei- Bistrița, a accidentat treisprezece vaci care au pătruns în gabaritul căi ferate, între halta Caila și cea din Șintereag, la Km CF 34+429. În tren se află aproximativ 30 de călători, nefiind înregistrate victime. La această oră (vineri dimineaţă - n.r.), ca urmare a accidentului, traficul feroviar este blocat în zonă. La fața locului efectuează verificări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul polițiștii de la Transporturi - Biroul Județean Bistrița-Năsăud”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.