Un bărbat de 63 de ani, din comuna Capu Câmpului, a fost accidentat de un autoturism, după ce s-a prăbuşit băut în mijlocul şoselei. Rănitul a ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale, iar cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Accidentul s-a produs joi seara, în jurul orei 17.20, în timp ce un bărbat de 35 de ani, din comuna Valea Moldovei, conducea un autoturism Dacia pe DJ 177C în comuna Capu Câmpului, având direcţia de deplasare dinspre Valea Moldovei către Gura Humorului. Acesta a acroşat un bărbat de 63 de ani, din comuna Capu Câmpului, care, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, era căzut pe partea carosabilă, spre axul drumului. În urma impactului bărbatul acroşat de autoturism a fost rănit, fiind transportat la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului. În urma acordării îngrijirilor medicale i s-a stabilit diagnosticul „traumatism cranio-cerebral, etilism acut”. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pietonul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. La Spitalul Orăşenesc Gura Humorului atât conducătorului auto cât şi pietonului li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că vinovat de producerea evenimentului rutier se face pietonul, care fiind sub influenţa băuturilor alcoolice era căzut pe partea carosabilă, spre axul drumului, pe timp de noapte. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.