Vremea schimbătoare din această primăvară, cu fluctuații mari de temperatură și înghețuri, precum și cu lipsa precipitațiilor, a făcut ca specialiștii să constate un început de an destul de prost pentru agricultură. Chiar dacă județul Suceava nu se încadrează în rândul județelor în care seceta pedologică este accentuată, în acele zone din sud înregistrându-se pierderi mari în rândul recoltelor, nici noi nu am fost scutiți de unele probleme apărute în ultimele luni de zile. Culturile apărute au avut de suferit în județ din cauza diferențelor mari de temperatură între zi și noapte, cu temperaturi foarte scăzute în timpul nopții, sau chiar din cauza diferențelor mari și bruște de temperaturi de la o zi la alta.

Astfel, pomicultorii din județ au sesizat în cursul săptămânii trecute unele pierderi la pomii fructiferi, din cauza înghețului înregistrat în timpul nopții. În urma fenomenului înregistrat în mai multe zone din județ, la nivelul Direcţiei Agricole Suceava se constituie o comisie care face în teren o constatare și evaluare a pagubelor produse în domeniul pomicol.

În ceea ce privește instalarea secetei pedologice accentuate, specialiștii spun că la această oră zona Sucevei se află pe muchie de cuțit, cu toate că ploile au udat terenurile în ultimele zile. Ei spun că e nevoie de apă și că ar trebui să mai plouă în aceste zile și în cursul săptămânii viitoare, pentru a se reface rezerva de apă din sol. Dintre culturile care au cea mai mare nevoie de apă în această perioadă este grâul, prezența apei trebuind să susțină această plantă aflată în faza de înspicat.

 

Ajutoare de minimis pentru agricultori, unele puse sub semnul întrebării

Pe 15 mai s-a încheiat înscrierea pentru ajutorul de minimis la culturile de tomate în solarii și usturoi. Pentru asigurarea consumului intern din producția autohtonă de tomate în perioada extrasezonului, producătorii de tomate în spații protejate primesc, începând cu anul 2017, 3.000 de euro în fiecare an pentru sprijin în cultura acestora. După trei ani de acordare a acestui ajutor, o nouă hotărâre a fost dată de guvern în cursul ședinței din 26 martie, reglementând astfel desfășurarea programului în cursul acestui an. Conform acestei hotărâri producătorii agricoli care dețin spații protejate (solarii) și cultivă o suprafață minimă de 1.000 de metri pătrați de tomate, de pe care valorifică de această dată 3.000 de kg în perioada 1 ianuarie-15 iunie, beneficiază de un ajutor de minimis în valoare de 3.000 de euro. Din păcate, primăvara destul de rece și condițiile suplimentare costisitoare ce trebuiau folosite pentru creșterea și dezvoltarea plantelor în solar au făcut ca numărul celor care s-au înscris pentru primul ciclu de producție să fie de doar 22 de fermieri în acest an, fructificarea recoltei în timp util, până la 15 iunie, fiind pusă și la unii dintre ei sub semnul întrebării. În același timp, 8 fermieri s-au înscris în programul de susținere a producției de usturoi.Ajutorul de minimis la usturoi este tot de 3.000 de euro pe hectar, dar se poate primi ajutor de minimis începând cu suprafața minimă cultivată de 3.000 de metri pătrați.

În cursul acestei săptămâni au început controalele în teren privind verificarea fructificării și coacerii tomatelor, urmând a se constata în ce măsură fermierii se pot încadra în fructificarea producției până la data de 15 iunie, când se încheie primul ciclu de producție. La această oră nu există informații în ceea ce privește demararea înscrierilor pentru ciclul doi de producție, care se derulează în perioada 1 noiembrie - 20 decembrie.

În privința ajutorului de minimis în ceea ce privește promovarea exemplarelor de porci din rasele Bazna și Mangalița, cuantumul ajutoarelor primite de fermierul care crește și livrează exemplare din aceste rase a suferit modificări. Astfel, fermierul nu va mai beneficia de primirea sumei de 250 de lei pe cap de purcel livrat, ci va primi suma de 1.200 de lei de scroafă, de la care trebuie să valorifice cel puțin 4 purcei de rasă.

Noi reglementări au venit și în privința ajutorului de minimis primit de fermieri la comercializarea lânii de oi. Acest ajutor primit până inclusiv anul trecut, de circa 2 lei/kg, a fost abrogat de guvern. În urma unei întâlniri avute la sediul Ministerului Agriculturii cu crescătorii de oi, s-a luat decizia ca suma înscrisă ca ajutor de minimis pentru colectarea lânii să se regăsească în subvenția pe care o primesc crescătorii de oi pe cap de animal.