Încălzirea vremii și începerea activităților agricole de primăvară au, printre consecințe, creșterea numărului de incendii de vegetație uscată. Unul din acestea s-a înregistrat deja pe 4 martie pe raza comunei Mălini, acolo unde pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Mălini și Cornu Luncii, au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu. Flăcările au afectat o suprafață totală de aproximativ 10 hectare de vegetație uscată, iar incendiul s-a propagat rapid ca urmare a vântului puternic.

Pentru a nu se ajunge la situații în care să se înregistreze pagube materiale însemnate sau chiar pierderi de vieți omenești, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au transmis mai multe recomandări: 

- nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;

- nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);

- arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate (gropi ş.a.);

- interesaţi-vă la Primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;

- arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei;

- asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acesteia;

- educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.

Reprezentanții ISU Suceava au mai arătat că arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii. Persoanele care dau foc intenționat sunt pasibile de sancțiuni de la 1.000 de lei la 2.500 de lei.