Tribunalul București a luat decizia de a emite mandate de arestare pentru o perioadă de 30 de zile atât pentru colonelul Florin Constantin Timu, șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Suceava, cât și față de comisarul-șef Radu-Ionuț Obreja, fostul șef de la Permise și Înmatriculări. Măsura a fost solicitată de procurorii secției militare a structurii centrale a Direcției Naționale Anticorupție, dar nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Trebuie spus că în cazul lui Radu Obreja este al treilea mandat de arestare emis de judecători. Obreja este arestat în dosarul ”mamă” cu privire la șpăgile de la fabrica de permise date ilegal, iar într-un altul are arest la domiciliu. Este vorba de dosarul în care se fac cercetări și față de ofițerul Mihail Martin, de la Serviciul Județean Suceava al Direcției Generale Anticorupție, tot pentru că l-ar fi protejat pe Radu Obreja în schimbul unor foloase materiale.

Revenind la dosarul pentru care s-au emis mandatele de arestare de ieri, procurorii DNA au remis un comunicat în care au explicat în ce constau faptele.

”În scopul asigurării protecției juridice a activității infracționale de corupție desfășurată la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V) Suceava, în perioada 2017 -2020, inculpatul Timu Florin Constantin, în calitate de șef al Serviciul Județean de Protecție Internă Suceava, ar fi pretins și, ulterior, ar fi primit de la inculpatul Obreja Radu-Ionuț, în mod direct sau prin intermediar, diverse sume de bani (cuprinse între 2.000 și 90.000 euro) și un autoturism în valoare de aproximativ 9.000 euro, pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu legate de informarea organelor de urmărire penală”, se arată într-un comunicat al DNA.
Procurorii mai spun că șeful SIPI Suceava i-ar fi divulgat fără drept comisarului-șef Radui-Ionuț Obreja, fostul șef de la Permise și Înmatriculări, informații nedestinate publicității pe care le deținea în virtutea funcției. Cu aceste informații, Radu Obreja și complicii acestuia au putut evita multă vreme răspunderea penală.
Colonelul Florin Constantin Timu este acuzat de comiterea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată (5 acte materiale) și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. În acest dosar mai este cercetat penal și Radu-Ionuț Obreja pentru comiterea unei infracțiuni de dare de mită, în formă continuată (5 acte materiale). Acest dosar s-a disjuns din cel care privește fabrica de permise de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava. Procurorii DNA au mai făcut precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.