Un colectiv de elevi ai Colegiului Național ”Nicu Gane” Fălticeni, împreună cu dirigintele lor, și-au propus să înceapă noul an școlar într-o sală de clasă modernă, prietenoasă, adaptată cerințelor și nevoilor actuale.
Au căutat idei privind amenajarea sălii, sponsori, iar câteva luni mai târziu, la începutul acestui an școlar, s-au putut bucura de noua lor „casă”.
Este vorba despre elevii dintr-a XII-a F, care au reușit să schimbe complet fața clasei lor, datorită unei investiții din fonduri private, atrasă de prof. Elena Cristina Nechifor, diriginta lor.
Împreună au reușit să adune circa 9000 de euro, 7000 de euro fiind valoarea sponsorizării făcute de firma Dedeman. Din aceștia bani au fost înlocuite mobilierul școlar, caloriferele, jaluzelele, a fost refăcută instalația electrică, parchetul a fost rașchetat și lăcuit, pereții au fost gletuiți și văruiți.
Nu în ultimul rând, poate cel mai important aspect, donațiile le-au permis elevilor achiziționarea unei table interactive, a unei table magnetice, televizor smart, multifuncțională, router wireless și sistem audio.
Clasa (sala C5 din corpul C) a fost decorată cu lucrări realizate de elevele Maria Pintiliescu și Gabriela Cîmpeanu.
Potrivit prof. Cristina Nechifor, „proiectul a fost realizat datorită unei sponsorizări din partea companiei Dedeman, cu sprijin din partea comunității profesorilor și a unor reprezentanți din mediul de afaceri fălticenean”.
Punctul de pornire al proiectului intitulat „Împreună pentru educație” a fost corelat cu inițiativele altor două cadre didactice de la colegiul fălticenean, prof. dr. Dana Anton și prof. Anca Șoldănescu, care au amenajat și dotat cu echipamente digitale, pe parcursul anului școlar 2021-2022, trei săli de clasă SMART și laboratorul tematic de limba engleză, English Lab. O altă sală din corpul C a fost modernizată de prof. diriginte Alina Ciubotaru, tot în anul școlar anterior.
Un mediu de învățare prietenos
Prof. Cristina Nechifor a coordonat întregul proces de reamenajare a sălii de clasă. În cadrul orelor de economie din semestrul al II-lea al anului școlar anterior, profesoara a proiectat, analizat și a lucrat în echipe cu elevii clasei a XI-a F, fundamentându-și investiția cu feedback direct de la beneficiari.
„Investiția în educație a fost și este cu beneficii multiple pentru azi și pentru mâine. O sală de clasă, un mediu de învățare prietenos, aparatură, tehnologie, metode moderne de învățare și mai apoi gândire critică, abilitatea de a învăța, rezultate ale învățării sporite, încredere în sine și, de ce nu, o stare de bine”, a punctat aceasta.
Pe lângă sponsorizarea principală făcută de compania Dedeman, s-au alăturat demersului și au sprijinit proiectul și alte firme și persoane din comunitatea fălticeneană: Alma Clinic Fălticeni și farmacistul Alexandru Mitocaru, Ionel Grumăzescu, SC TrioNec SRL, ing. Mihai Nechifor, SC Den SRL, Maria Nechita, Gicuța Țolescu, Cosmin Năstacă.
Coordonatoarea proiectului, prof. Cristina Nechifor, a transmis mulțumiri colegilor și personalului școlii, care s-au implicat concret în desfășurarea unor activități din acest proces: Ciprian Nedelcu, Doina Constantin, prof. Liliana Oniciuc, Costică Anechitoaie, Gheorghe Mihai, Lucian Lazăr, Mihaela Sandu și alții. De asemenea, mulțumiri au fost adresate și directorilor, prof. dr. Luminița Corbu (director adjunct) și prof. dr. Codrin Bența (director), care au oferit sprijin în vederea obținerii avizului de realizare a investiției, prin colaborarea cu reprezentanții Primăriei Municipiului Fălticeni.
Arh. Andreea Cioban, absolventă a Colegiului „Nicu Gane”, a contribuit cu idei privind amenajarea spațiului.
Comentarii