În Liga Companiilor Suceava s-au jucat 10 partide pe parcursul acestei săptămâni. În Divizia Platinum, surpriza a fost oferită de Sănătatea, care a învins pe Mateo Rustic, într-un joc restant. În cel mai echilibrat duel al rundei, AD Auto Total Bucovina Bus a trecut la limită de Poliția de Frontieră. Săptămâna viitoare se vor juca ultimele trei partide restante din tur, urmând ca mai apoi să înceapă returul.

La Gold, GLS a repurtat primul succes stagional, după ce a învins greu, cu 3-2, formația Proiect AIC. La fel de disputată a fost și confruntarea Horeca – Trecătorul.

Liga Companiilor Suceava se desfășoară în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, gazda întrecerii fiind Civica Sport Center.

Railex, în trei rânduri, Sănătatea, de două ori, Dedeman, ISU Suceava și Inter Conti și Poliția sunt câștigătoarele precedentelor nouă ediții ale întrecerii.

Trebuie menţionat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea naţională cu acelaşi nume, care activează sub egida Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, având colaborări în Bucureşti şi în mai multe orașe din România.

 

Rezultate înregistrate în Liga Companiilor Platinum:

Sănătatea – Mateo Rustic 6-3

Poliția de Frontieră – AD Auto Total Bucovina Bus 2-3

Mihu Acoperișuri – Safesteel 9-6

Mateo Rustic – Global Design 9-3

 

Clasament Liga Companiilor Platinum

1.     Mihu Acoperișuri  6          5          1          0          33-15     17

2.     Mateo Rustic         7          5          1          1          47-23     16

3.     Global Design       6          4          0          2          44-33   12

4.       AD Auto Total Bucovina Bus        7          4          0          3          37-35   12

5.       Sănătatea   5          2          0          3          28-31   6

6.     Mușatinii   6          2          0          4          17-33   6

7.       Poliția de Frontieră 6          1          0          5          21-23   3

8.     Safesteel    7          1          0          6          23-54   3

 

Rezultate înregistrate în Liga Companiilor Gold:

Radburg Center – Auchan 8-2

Trutzi – Auchan 10-0

Carrefour – Radburg Center 7-3

GLS – Proiect AIC 3-2

Sidem – Next Auto Green 2-12

Trecătorul – Horeca 7-8

 

 Clasament Liga Companiilor Gold

  1. Next Auto Green         6          6          0          0          44-12   18
  2. Trutzi  6          6          0          0          42-11     18
  3. Carrefour         7          4          2          1          33-21   16
  4. Horeca 7          4          0          3          45-33   12
  5. ASSIST Software        6          4          0          2          25-21   12
  6. Trecătorul        7          2          1          5          32-43   7
  7. Sidem  7          2          1          4          18-30   7
  8. Radburg Center 5          2          0          3          27-28   6
  9. Auchan 7          2          0          5          21-40   6
  10. Proiect AIC      7          1          0          6          22-45   3
  11. GLS     7          1          0          6          14-41   3

 

Programul de săptămâna viitoare în Liga Companiilor:

Luni, 19 septembrie, ora 18.30: Mihu Acoperișuri – Global Design

Luni, 19 septembrie, ora 19.30: Trutzi – Radburg Center

Luni, 19 septembrie, ora 20.30: Mușatinii – Sănătatea

Marți, 20 septembrie, ora 18.30: Next Auto Green – Trecătorul

Marți, 20 septembrie, ora 19.30: Horeca – Sidem

Miercuri, 21 septembrie, ora 18.30: Radburg Center – GLS

Miercuri, 21 septembrie, ora 19.30: Horeca – Next Auto Green

Miercuri, 21 septembrie, ora 20.30: Auchan – Carrefour

Joi, 22 septembrie, ora 19.30: Sidem – Proiect AIC

Joi, 22 septembrie, ora 20.30: Poliția de Frontieră – Sănătatea