Medicul oncolog Anca Dumitrovici Ababneh și-a aflat joi condamnarea din dosarul privind acuzațiile de luare de mită. Medicul a primit o condamnare de 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, dar soluția de la Tribunalul Suceava nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava. Procesul s-a terminat foarte rapid, și asta pentru că Anca Dumitrovici Ababneh a mers pe procedura simplificată de recunoaștere a infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. Judecătorul a mai stabilit și un termen de încercare de 4 ani, perioadă în care medicul nu trebuie să comită alte infracțiuni pentru a nu i se revoca suspendarea. De asemenea, instanța a mai decis ca medicul să rămână sub control judiciar, dar și să mențină sechestrul pe bunurile ridicate cu ocazia perchezițiilor din ianuarie 2023.

O altă măsură este aceea că timp de 5 ani nu are dreptul de a exercita profesia de medic în sistemul public de sănătate şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. În schimb, poate lucra în mediul privat.

Anca Dumitrovici Ababneh, fosta șefă a secției Oncologie a Spitalului Suceava, a fost trimisă în judecată pentru 280 de fapte de luare de mită.

Actele de luare de mită reținute în sarcina medicului, în urma unei anchete intense a procurorilor și polițiștilor de la Serviciul Județean Anticorupție, sunt foarte multe, iar în perioada monitorizării, procurorii au cuantificat numărul zilnic de fapte de luare de mită. Maximul ar fi 29 de acte de luare de mită într-o singură zi.

În mod repetat, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența oncologică care trebuiau realizate gratuit, în luna aprilie 2022 a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, iar în perioada 12.12.2022-19.01.2023 (n.r. perioadă în care a fost monitorizată cu mijloace de interceptate amplasate în birou), a primit diferite sume de bani (în cuantum de 20.660 lei și 750 euro) și alte foloase (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză, parfumuri, băuturi alcoolice, carne de porc etc.) de la pacienți sau de la aparținătorii acestora”, este pe scurt activitatea infracțională de care este acuzată Ababneh.

Procurorii au precizat că au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de 470 euro, 7.750 lei și 1.200 lei, sume ridicate de la inculpată, precum și asupra bunurilor ridicate din Ambulatoriul de Oncologie Medicală din cadrul Spitalului Județean de Urgență ,,Sf. Ioan cel Nou” Suceava cu ocazia punerii în executare a mandatelor de percheziție.