„Așa nu se mai poate!” - spune viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi, care acuză operatorul regional de apă-canalizare, ACET, dar și conducerea acestuia, că „lucrează împotriva sucevenilor, lăsând orașul ca după război după fiecare avarie”.

În cadrul unei intervenții în ședința de consiliu local de joi, Lucian Harșovschi a „contabilizat” peste 500 de intervenții ale ACET în urma cărora au rămas gropi, inclusiv pe străzi proaspăt asfaltate.

„Primăria nu trebuie să repare în urma operatorilor de utilități, ci aceștia trebuie să aducă la starea inițială asfaltul în urma fiecărei avarii asupra căreia intervin. Au fost foarte multe cazuri în care străzi proaspăt asfaltate au fost sparte de către diferiți operatori, care au asfaltat ulterior, însă cum a făcut ACET-ul, nu a făcut nimeni. În 2023, au fost anunțate 425 avarii ACET, iar anul acesta sunt deja 114. Peste 500 de avarii anunțate și tot atâtea gropi lăsate în urma lor. Lucrurile nu vor rămâne așa!”, spune Lucian Harșovschi, care e decis să le dea amenzi peste amenzi și să le impute contravaloarea reparațiilor stradale acolo unde au fost avarii, până când vor face contract cu o firmă care să refacă străzile distruse în urma intervențiilor la rețelele de apă-canalizare.

„Ultimele evenimente mi-au confirmat faptul că directorul general al ACET, Ștefan Groza, este cel care lucrează împotriva sucevenilor, lăsând orașul ca după război după fiecare avarie. Orașul și sucevenii suferă din cauza nepăsării unei persoane care ar trebui să își facă treaba cu profesionalism, nu în derâdere”, afirmă viceprimarul Sucevei, într-un atac direct asupra directorului general al ACET.

 

„Da, primăria repară gropile, dar nu și pe cele apărute în urma avariilor ACET”, a concluzionat Lucian Harșovschi, care a promis că va reveni cu detalii și despre pierderile de apă plătite de suceveni, tot din nepăsarea conducerii ACET.