Peste 100 de muzicieni care vor cânta la ediția de anul acesta a Bucovina Rock Castle vor solicita despăgubiri de la „activiștii creștini” care au solicitat anularea festivalului, banii urmând să fie donați victimelor din „Colectiv”. Unul dintre organizatorii festivalului, Ion Drăgușanul, a anunțat că 115 muzicieni români, dintre participanții la ediția 2018 a Festivalului „Bucovina Rock Castle”, îl vor împuternici, sub semnătură, să îi reprezinte în instanță „pentru prejudiciile de imagine de care se fac responsabili câțiva iresponsabili penticostali”. Ion Drăgușanul a spus că va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării asupra intoleranței revoltătoare a reprezentanților acestei tolerate comunități religioase minoritare. El a spus că despăgubirile morale și materiale care vor fi obținute vor fi cedate victimelor din clubul Colectiv.
În adresa pe care Ion Drăgușanul o va înregistra la Judecătoria Suceava se precizează că fiecare artist va solicita despăgubiri morale și materiale de 1.000 de lei.
„Confruntați, periodic, cu terorismul spiritual al unor extremiști religioși, care prin calomnii iresponsabile aduc grave prejudicii artei și vieții noastre, muzicienii români, participanți la ediția 2018 a Festivalului Bucovina Rock Castle, îl împuternicesc, (...), pe întemeietorul și organizatorul festivalului, domnul Drăgușanul Ion, să formuleze, să depună plângerea și să ne reprezinte în cauza prejudiciilor grave de imagine, reprezentate de afirmații iresponsabile, conform cărora noi am fi „sataniști”, că practicăm „ritualuri satanice” în cadrul festivalului, că suntem „atei” și „soroșiști”, respectiv pentru discriminarea agresivă a muzicii noastre de către o minoritate religioasă intolerantă. Solicităm despăgubiri morale și materiale de câte 1.000 de lei pentru fiecare artist, bani care să fie depuși, cu dovadă, în conturile victimelor colectiv”, se spune în plângerea care va fi formulată în numele muzicienilor care vor cânta la Bucovina Rock Castle.