Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră, în data de 22 septembrie a.c., la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina s-a declanşat o acţiune în comun cu autoritățile de frontieră ucrainene pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 3.00, polițiștii de frontieră au identificat, pe un drum forestier, un autoturism de teren marca Mitsubishi Shogun, care se deplasa dinspre frontiera de stat către localitatea Lupcina, jud. Suceava.

Oamenii legii au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea acestuia, moment în care șoferul autoturismului a continuat deplasarea în viteză cu intenția de a scăpa de oamenii legii.

 Imediat, poliţiştii de frontieră au efectuat somațiile legale prin voce, dar persoana în cauză nu s-a supus, fapt pentru care au fost trase, conform prevederilor legale, 11 focuri de avertisment în plan vertical, precum și spre pneurile mașinii.

La scurt timp, șoferul a sărit din autoturismul aflat încă în mers și a fugit înspre interiorul localității. Imediat polițiștii de frontieră au desfășurat activități pentru identificarea bărbatului, respectiv în vederea depistării tuturor persoanelor implicate. 

În urma verificării autoturismului, s-a constatat că în acesta se aflau 15 colete cu ţigări de contrabandă. Acestea au fost transportate la sediul poliției de frontieră, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 8.990 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

 Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 106.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul înmatriculat în Marea Britanie, în valoare de 7.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

         În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru documentarea întregii activități  infracționale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun .