Procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iași au acționat, pe 6 noiembrie, într-un dosar de contrabandă cu țigări de mari dimensiuni, fiind efectuate 36 de percheziții domiciliare în județele Iași, Suceava și Botoșani. Este vorba de un grup care s-ar fi constituit în acest an, fiind concentrat pe piața din Iași: „În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna ianuarie 2019, a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membrii au acționat, în mod coordonat, în ceea ce privește achiziționarea din Republica Moldova și Ucraina a unor cantități importante de țigarete provenind din contrabandă, pe care le-au depozitat și comercializat către diverși cumpărători, în principal pe raza judeţului Iași.Ca mod de operare s-a reținut faptul că, după primirea si depozitarea țigaretelor de contrabandă, liderul grupului infracțional proceda la distribuirea acestora către ceilalți membrii și la colectarea banilor rezultați din valorificarea țigaretelor. De asemenea, liderul grupării indica prețul minim de distribuire a țigaretelor către ceilalți membrii, care la rândul lor adăugau propriile procente la prețul de vânzare către cumpărătorii”, au transmis cei de la DIICOT. 25 de suspecți urmau să fie aduși la sediul DIICOT – Iași pentru a fi audiați.