Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, în mod oficial, construcţia autostrăzii A7, Siret – Suceava – Ploieşti. Gheorghe Flutur a făcut anunţul după o şedinţă care a avut loc în prezenţa noului director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Sorin Scarlat, precum şi a prefectului de Suceava, Alexandru Moldovan. Flutur a spus că în cadrul şedinţei s-au discutat perspectivele investiţionale în infrastructura rutieră din judeţ. „Cea mai bună veste este aceea că se va construi autostrada Siret – Suceava – Ploieşti (A7), care va fi finanţată din fonduri europene. Studiile de fezabilitate pentru tronsoanele Siret – Suceava, de 41 de kilometri şi Suceava – Paşcani, de 60 de kilometri, vor fi scoase la licitaţie până la sfârşitul acestei luni”, a spus şeful administraţiei judeţene. El a spus că valoarea estimativă pentru tronsonul Siret - Suceava este de 893 milioane lei, în timp ce pentru Suceava – Paşcani suma va fi de 1,3 miliarde lei. Flutur a precizat că lungimea totală a autostrăzii A7 este de 430 de kilometri, iar valoarea totală a investiţiei va fi de 4,9 miliarde de lei, cu tot cu TVA.
În ceea ce priveşte Autostrada Nordului Suceava – Dej – Satu Mare, în cadrul şedinţei de marţia fost prezentată etapizarea proiectului şi tratarea în primă fază a centurilor ocolitoare de pe traseu, respectiv cele din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. „Acum se discută despre transferarea unor bani de la Programul Operaţional Infrastructură Mare la Programul Operaţional Regional, pentru ca aceste centuri să fie eligibile. În perioada imediat următoare vor veni specialişti din cadrul CNAIR pentru a discuta la concret realizarea centurilor”, a spus Gheorghe Flutur.
Preşedintele CJ Suceava a mai declarat că la discuţii a participat şi directorul DRDP Iaşi, Mugurel Laicu, căruia i-a solicitat modernizarea DN2 Grăniceşti – Vama Siret, modernizarea unor porţiuni din DN 17 Suceava – Vatra Dornei, modernizarea drumului naţional Păltinoasa – Marginea – Vicovu de Sus, precum şi a tronsoanelor Adâncata – Zvorâştea, Rădăuţi – Gălăneşti, Sadova – Trei Movile – Ciumârna, precum şi investiţii în sensuri giratorii.
„Am solicitat ca aceste întâlniri să aibă loc periodic şi la ele să participe şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, şefi de instituţii deconcentrate, pentru a găsi cele mai bune şi cele mai rapide soluţii pentru rezolvarea problemelor. În ultimii ani Consiliul Judeţean a fost fugărit de la aceste întâlniri şi cred că judeţul a avut de pierdut”, a încheiat Gheorghe Flutur.
Comentarii