Institutul Național de Sănătate Publică a transmis, miercuri, încă un deces al unui sucevean care a fost infectat cu noul Covid. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 71 de ani, care a fost confirmat pozitiv cu noul Covid-19 pe data de 20 mai, el decedând în cursul zilei de marți, 9 iunie. Bărbatul a suferit și un infarct cerebral datorat ocluziei sau stenozei nespecifice ale arterelor cerebrale. Până în prezent în județul Suceava sunt 234 de decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus.