Elevii care învață în municipiul Suceava vor beneficia de gratuitate la transportul public în comun, cu autobuzele și microbuzele TPL, începând de luni, 15 iunie.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că măsura va fi pusă în aplicare prin eliberarea unor abonamente lunare speciale, cu cost 0 pentru beneficiari, dar care sunt suportate 50% de către administrația locală iar 50% de către Ministerul Educației, prin intermediul ISJ și a unităților școlare.

“Până acum se acorda reducerea de 50%, subsvenționată de către Primărie, acum este și lege în baza căreia transportul este gratuit pentru ei, pe toată durata anului, adică inclusiv în perioada vacanțelor”, a spus

Astfel, pentru a beneficia de gratuitate, elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, trebuie să solicite abonamentele gratuite, de la centrele de emitere a documentelor de transport, aparținând operatorului de transport public local, în baza carnetului de elev emis de unitatea de învățământ, vizat prin ștampilă pentru anul în curs. Valabilitatea acestora este lunară.

Conform prevederilor hotărârii de Guvern prin care se acordă gratuitatea, operatorul de transport public local trebuie să realizeaze pe fiecare unitate de învățământ o situație care va cuprinde numărul de documente de transport emise și lista cu beneficiarii acestora, în vederea obținerii deconturilor.

Ulterior, operatorul de transport public local emite factură fiscală în cuantum de 50% din suma de plată pentru fiecare unitate de învățământ și 50% pentru unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia domiciliază elevul/raza teritorială a unității de învățământ.

Dacă teoretic situația pare în regulă, în practică sunt o mulțime de situații cu semne de întrebare referitor la decontarea acestor gratuități acordate elevilor, în condițiile în care în municipiul Suceava nu circulă doar cei care locuiesc aici, ci și foarte mulți tineri din alte localități ale județului .