Tinerii din Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) și-au împlinit recent un vis. Și-au dorit să filmeze piesa de teatru „Ne pasă!” și au reușit, după o mobilizare exemplară, seriozitate și multă implicare. Au fost cinci săptămâni de repetiții, după care tinerii ATOS au terminat de filmat piesa de teatru „Ne pasă!”. A fost un maraton de patru ore de filmare, în care talentul și creativitatea s-au împletit cu voia bună și optimismul. PrJustinian-Remus Cojocar, coordonator ATOS, ne-a spus că „piesa de teatru vorbește despre tinerețe și universul ei, despre coborâșurile și urcușurile ei, despre experiența vieții tânărului care are multă energie, are idealuri și care își caută drumul spre împlinire și fericire. Unii experimentează abisurile faptelor rele, alții mai puțin, iar alții, îndrumați bine de cei de aproape, pășesc frumoas pe drumul vieții, fiind exemple bune de urmat. Tinerii au preocupări, pasiuni, hobby-uri diferite, care își pun amprenta asupra personalității lor. Bucuria tinerilor este atât de frumoasă! E molipsitoare, dă optimism și culoare vieții tuturor oamenilor”.

·        Lansarea piesei, în decembrie

Piesa „Ne pasă!” arată că în fiecare tânăr este „o mare sensibilitate și o dorință de a face bine”. Prejudecățile sunt păgubitoare, spune pr. Justinian-Remus Cojocar. Ele nu fac decât să dezbine, să distrugă relațiile dintre oameni, în special dintre tineri. Ele crează prăpăstii fizice și emoționale care produc traume, depresii și etichetări sociale nedrepte. „Un fenomen foarte grav între tineri este bullying-ul și vedem cât efort se face din partea școlii și a autorităților pentru stoparea lui. Trebuie să luptăm aprig împotriva bullying-ului, pentru că demolează persoana, deci este antipersonal, antisocial și anticreștin”, explică pr. Justinian-Remus Cojocar.

Premiera piesei de teatru „Ne pasă!” a tinerilor ATOS va avea loc în luna decembrie, la începutul celei de-a XII-a ediții a Concertului de Colinde al Asociației Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei”. Mai multe informații pe www.facebook.com/atos.suceava.