O femeie a fost mușcată marți după-amiază de calul unui consătean.

Incidentul s-a petrecut la Calafindești, victima fiind transportată la Spitalul Județean Suceava pentru investigații medicale de specialitate.

Cercetările întreprinse de către polițiști ai Poliției Orașului Siret au stabilit faptul că femeie în vârstă de 69 de ani a plecat marți, în jurul orei 11.00, cu un vecin și cu căruța acestuia în pădurea de la marginea satului Calafindești, pentru a aduna resturi uscate pentru foc. După ce au adunat și încărcat căruța cu resturi de arbori, le-au transportat la domiciliul femeii. În timp ce descărcau resturile uscate din căruță, femeia a trecut pe lângă unul din cei doi cai înhămați la căruță, moment în care a fost mușcată de acesta de brațul drept.

În urma mușcăturii puternice femeia a suferit leziuni, fiind solicitată intervenția unui echipaj medical SMURD de la Garda de Intervenție Siret. Personalul medical a găsit femeia conștientă, stabilindu-i acesteia un diagnostic preliminar de „plagă de aproximativ 10 cm, braț drept zona biceps prin mușcătură de cal”. A fost luată decizia transportării femeii la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, pentru investigații medicale de specialitate. Polițiștii cercetează în continuare cazul în cadrul unui dosar penal deschis pentru ”vătămare corporală din culpă”.