Suceveanca Ramona Bejan, cosmeticiană acredidată pentru procedura de micropigmentare, vine în sprijinul persoanelor cu afecțiuni oncologice cărora le-au fost afectate sprâncenele în urma chimioterapiei. Ramona a declarat că a decis să facă acest tratament cosmetic gratuit pentru oamenii care au făcut chimioterapie, după ce a constatat că pierderea părului și afectarea sprâncenelor și genelor au impact psihologic negativ asupra persoanelor care au urmat tratament cu citostatice. Ea a explicat că prin această procedură „sprâncenele sunt redesenate și redefinite prin micropigmentare”. „Micropigmentarea este o procedură în care pielea sângerează, de aceea este indicat să o facem la persoanele care au încheiat tratamentul chimioterapic. Recomand întotdeauna ca persoana respectivă să discute cu medicul curant și să întrebe dacă poate să facă procedura”, a afirmat Ramona Bejan.

Practic, micropigmentarea este un machiaj semipermanent, efectuat în straturile superioare ale pielii, prin introducerea particulelor de pigment colorat organic sau anorganic, cu ajutorul unui aparat automat, conectat la o sursă de curent. În mod uzual, se aplică în cazul sprâncenelor rare, scurte, întrerupte, subțiri, în cazul persoanelor care suferă de alopecie totală sau parțială sau al celor care au suferit accidente care au dus la cicatrici în sprâncene. Micropigmentarea se poate face atât femeilor, cât și bărbaților.

Cei care și-au pierdut sprâncenele în urma chimioterapiei o pot contacta pe Ramona Bejan la numărul de telefon 0745186186, în vederea reconstruirii acestora, la cabinet.