„Bunicile” de la Căminul de Persoane Vârstnice Solca au primit în dar dulciuri, icoane, cărți, scrisori și flori din partea copiilor de la Ciumârna, care au pregătit aceste daruri cu multă dragoste, împreună cu inspectorul școlar pentru religie prof. Daniela Ceredeev, la „Școala de duminică”.

Din cauza condițiilor sanitare impuse de pandemie, voluntarii de la Ciumârna au lăsat cadourile pentru „bunicuțe” personalului Căminul de Persoane Vârstnice Solca, care a avut misiunea de a le împărți darurile în prag de 8 Martie.

„Cel mai înduioșător dar pe care mi l-a îngăduit Cerul azi, într-o zi în care primăvara a dat așa de frumos și de strălucitor năvală peste lume! Dulciuri și icoane și cărți și scrisori și flori pentru bunicii de la Căminul de Persoane Vârstnice Solca, pregătite împreună cu copiii Ciumârnei, în Școala de duminică. De această dată, n-a mai fost ca-n fiecare an, la bunici. Nu i-am putut îmbrățișa, nu i-am putut ține duios de mână, ne-am zărit și ne-am vorbit prin ferestre. Dar am fost acolo, ca-n ultimii 5 ani. Mi-e dor să mai stau cu ei la taifas; să-mi spună bunica Doinița că <viața ei a fost, întreagă, o doină>, sau bunica Adriana să-mi mai recite versuri dragi în limba franceză, sau să răscolesc între fotografii îmbătrânite, cu talentata noastră doamnă Oltea Secula, fostă balerină la Teatrul din Constanța, sau să-mi spună bunica Agripina că-i fericită că nu i-am uitat. Dar sunt recunoscătoare Cerului întreg și celor care-i îngrijesc că-s încă sănătoși și nu s-au strămutat în altă lumină”, a spus prof. Daniela Ceredeev.

Cei 70 de „bunici” de la Căminul de Persoane Vârstnice Solca au primit, de 8 Martie, un meniu special, pregătit cu drag de „doamnele” de la cămin: sarmale, ciorbă rădăuțeană, friptură prăjituri și suc. Directoarea Căminului de Persoane Vârstnice Solca, Sandu Andreea,le-a oferit bătrânilor flori, iar contabilul-șef al instituției, Carmen Rusu, a mulțumit din suflet inspectorului școlar prof. Daniela Ceredeev și grupului de voluntari de la Ciumârna: „Vă mulțumim din suflet. Ne sunteți alături, ca în fiecare an, de 8 Martie, pentru a bucura și mângâia sufletele bunicuțelor noastre trecute prin viață, fiecare cu povestea ei, fiecare cu amintirile ei, pe care trebuie să le ascultăm și de care să trebuie să ținem cont. Doamna Ceredeev, ne sunteți că o mamă ca are grijă ca nu cumva să ne lipsească ceva, ne sunteți veșnic o primăvară, vă urăm <La mulți ani!> și vă prețuim mult”.