Incidența cazurilor de Covid-19 în municipiul Suceava își menține tendința de scădere; miercuri a fost 1,63 la mie, față de 1,64 la mie în ziua precedentă sau 1,99 la mie, înregistrată în data de 31 martie. Dacă rata de infectare continuă să scadă, municipiul reședință de județ are șansa de a ajunge în zona verde, adică sub pragul de alertă, de 1,5 la mie.
Conform datelor puse la dispoziție de Prefectura Suceava, la această dată în județ sunt 21 de localități care nu au nici un caz de Covid-19 în evoluție. Alte 22 de localități au câte un caz în evoluție, 39 au sub cinci cazuri, 18 au sub zece cazuri, iar 14 au peste zece cazuri în evoluție. În județ sunt 708 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție, mai multe decât în ziua precedentă, când au fost 691 de cazuri în evoluție.
La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 25 de persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 29 de persoane declarate vindecate. Din totalul celor 555 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 145 de pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 13 pacienți sunt în zona tampon și 397 de pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 145 de pacienți cu Covid-19, 26 au forme severe și 18 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI. Opt sunt ventilați non - invaziv și doi sunt intubați, ventilați invaziv.
Spitalul are 50 de paturi libere pentru pacienți Covid, 245 de paturi pentru non-Covid, 32 pentru zona tampon și nici un pat disponibil la ATI Covid.
La secția Covid a Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt ocupate toate locurile; 16 pacienți au forme medii de boală și 11 cu forme grave. Sunt de asemenea internate 11 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
În spitalele din județ sunt internați 270 de pacienți diagnosticați cu Covid-19, mai mulți față de ziua precedentă, când erau 256. În izolare la domiciliu se află 346 de persoane diagnosticate cu Covid, din care 45 intrate în ultimele 24 de ore, iar în carantină sunt 487 de persoane, din care 59 intrate în ultimele 24 de ore.
La nivelul județului Suceava se înregistrează 21.329 de persoane declarate vindecate și 51.623 de persoane vaccinate, din care 34.354 persoane cu ambele doze.
Comentarii