O cabană de lemn plină cu echipament sportiv de iarnă a ars marți seară la Mălini, în apropierea pârtiei de schi. Proprietarul a stat la cabană până în jurul orei 21.30. Pentru că afară era frig, a făcut focul într-o sobă metalică aflată în apropierea cabanei. Înainte de a pleca, a uitat să stingă focul, iar jarul din sobă a fost luat de vânt și a aprins cabana.

Alarma s-a dat în jurul orei 22.00, dar până să reușească pompierii să stingă flăcările, cabana, ce are dimensiunile de 6x4 metri, a ars. Flăcările au distrus ce era și în interior, respectiv schiuri, bețe de schi, sănii din material plastic și mobilier din lemn. Pentru că exista pericol de propagare și la celelalte construcții din lemn din apropiere, la fața locului a fost trimisă o autospecială de pompieri din cadrul Detașamentului Fălticeni și mai multe autospeciale de pompieri din cadrul serviciilor voluntare de urgență de la Mălini și Cornu Luncii.

Cauza producerii incendiului a fost stabilită de pompieri, respectiv ,,jar sau scânteie purtată de vânt și căzut pe materiale combustibile”. Proprietarul nu a putut preciza care este valoare pagubelor, aspect pe care îl va lămuri zilele următoare.