Un copilaș de numai 2 ani, din Mitocu Dragomirnei, a ajuns la spital după ce a suferit arsuri pe mai multe zone ale corpului. Micuțul s-a opărit cu lapte fiert, care se afla într-o oală pe aragaz. Într-un moment de neatenție a părinților, minorul a tras de oală, iar laptele fierbinte i-a provocat arsuri la nivelul corpului și al membrelor superioare.

Părinții l-au urcat pe copil în mașină și au plecat spre spitalul din Suceava, dar între timp au sunat și la 112. S-au întâlnit cu ambulanța în zona cartierului Ițcani, de unde micuțul a fost preluat de echipajul medical. La Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava a fost investigat și i s-a stabilit diagnosticul ”arsură prin lichid fierbinte de gradul 2,3 pe 20% din suprafața corpului”, respectiv spate și membrele superioare. Copilul a rămas internat la Secția Chirurgie Infantilă din cadrul Spitalului Județean Suceava pentru a putea fi monitorizat și pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate.