Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava va avea finalizată pista de aterizare pentru elicoptere la sfârșitul lunii septembrie a acestui an, a declarat, marți, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă. Acum se lucrează la platforma de aterizare, la accesul pe platformă și la casa liftului.

Heliportul ar fi trebuit să fie finalizat la sfârșitul anului trecut, dar din cauza pandemiei lucrările au fost amânate. Pe lângă măsurile generale și restricțiile impuse de pandemie, un alt motiv de întârziere a fost și obligativitatea de realizare a circuitelor epidemiologice.

Licitația pentru această investiție a fost câștigată de asocierea de firme Loial Impex SRL Suceava - lider de asociere, ABC Development Aviation SRL București și Geiger Transilvania SRL Cristești Mureș, cu o valoare a contractului de 5,81 milioane de lei. Semnarea contractului a avut loc în data de 3 septembrie 2019, iar durata de execuție a fost inițial de 15 luni, respectiv până pe 31 decembrie 2020.

Motivația construirii unui heliport pe spital a managerului de atunci al spitalului, Vasile Rîmbu, a fost de a se asigura infrastructura de transport pe cale aeriană a pacienților, cu elicopterele SMURD, reducând timpul de răspuns în situații de urgențe medicale. „Se evită aglomerarea din traficul rutier și blocajele provocate de accidentele rutiere, inundații sau înzăpeziri pentru deplasarea la locul intervenției, crește gradul de disponibilitate a serviciilor medicale, printr-o mai bună acoperire a teritoriului și asigurăm disponibilitatea de executare a misiunilor aeromedicale 24 de ore din 24”, argumenta la acea vreme fostul manager Vasile Rîmbu.

Investiția cuprinde construirea unui heliport în terasă, accesibilizarea spațiului destinat serviciilor și a căilor de acces, cu intervenții asupra sistemului constructiv al clădirii, amenajarea zonei de realizare a heliportului pe structură metalică, realizarea unor extinderi pe verticală ale lifturilor existente până la nivelul heliportului pentru legătura cu diferite niveluri ale clădirii existente și închiderea pergolelor pe aripa de clădire unde se amenajează heliportul.

Heliportul va fi echipat cu o pasarelă pentru evacuarea către casa liftului, o ieșire pentru evacuarea de urgență, plasă de siguranță montată perimetral, instalații de stingere incendiu, echipamente electrice, jgheaburi de preluare a apei pluviale și rezervor de apă pentru incendii. Proiectul a fost susținut de la început, fără rezerve, de instituția tutelară, Consiliul Județean Suceava.