Anul acesta vor fi finalizate lucrările de construire a trei grădinițe noi în municipiul Suceava, astfel încât un număr mai mare de copii vor avea unde să învețe, în condiții foarte bune, cât timp părinții sunt la muncă sau prinși cu alte treburi.

Anunțul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu:

“Anul acesta vom finaliza în Suceava trei grădinițe noi, cu finanțare din fonduri europene, în Burdujeni sat - curtea Școala Gimnazială nr. 6, în Centru – strada Dobrogeanu Gherea și în Ițcani – în curtea Școlii Gimnaziale nr. 7”, a precizat Lungu.
Conform edilului sucevean, grădinița din Burdujeni sat este în faza cea mai avansată.

“Practic construcția este terminată, s-au finalizat licitațiile la  dotări, s-au semnat contractele. Până la sfârșitul lunii august vom aduce și gazul metan. Va fi inaugurată la începutul noului an școlar.
În zona centrală, pe strada Dobrogeanu Gherea, se lucrează destul de bine, am început licitațiile pentru dotări, iar grădinița va fi dată în funcțiune până la 31.12.2021.
De asemenea, se lucrează foarte bine la grădinița din Ițcani, în curtea Școlii Gimnaziale Nr. 7. Până la sfârșitul anului va fi ridicată”, a precizat Ion Lungu, care verifică periodic, în teren, evoluția lucrărilor.
Mai mult, se dorește construirea altor două grădinițe noi, în Cartierul Obcini și în curtea Școlii Gimnaziale Nr. 1, tot pe fonduri europene, fiind făcute demersuri în acest sens.
“Totodată, suntem destul de  avansați cu documentația pentru o creșă nouă, cu 10 grupe, în cartierul Dealul Mănăstirii din Burdujeni. Pentru municipalitate, infrastructura școlară reprezintă o prioritate”, a mai spus primarul Sucevei.