Locuitorii orașului sucevean Liteni nu vor beneficia de apă potabilă la robinete, timp de trei zile, săptămâna viitoare, atenționează operatorul regional de apă-canalizare, ACET.

Astfel, în vederea executării unor lucrări programate de curățare și igienizare a rezervorului de apă potabilă, cu capacitatea de 450 mc, se va întrerupe funcționarea serviciului public de alimentare cu apă potabilă în orașul Liteni, în perioada 05.07.2021 ora 24.00 – 08.07.2021.

“Estimăm ca în data de 07.07.2021, ora 24.00, rezervorul să fie încărcat la cota de exploatare, urmând să trecem imediat la un program de spălare pe rețelele de distribuție și, după caz, de spălări la capetele de rețea. Rugăm consumatorii să își asigure rezervele de apă necesare pentru acest interval de timp și recomandăm să nu folosească apa în scopuri menajere decât după limpezire.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis reprezentanții ACET.