Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul Suceava, cunoscut polițiștilor judiciariști suceveni ca recidivist cu state vechi, a ajuns din nou după gratii, pentru furt de biciclete. Corneliu Gavreliuc era eliberat recent din penitenciar și pe parcursul lunii august a furat cel puțin trei biciclete.

Prima sesizare de furt a venit pe 19 august, când o femeie a sesizat că cu două zile înainte că persoane necunoscute i-au sustras bicicleta Viper, rezemată la exteriorul Hotelului Imperium.

Alte două sesizări au venit de la suceveni cărora li s-au furat bicicletele din casa scării blocului, respectiv dintr-un garaj. (biciclete Cross și Terrana).  

În urma anchetei demarate de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Suceava, s-a reușit identificare autorului, în persoana lui Corneliu Gavriliuc, în vârstă de 58 de ani, din municipiul Suceava, recent eliberat din penitenciar și cunoscut inclusiv pentru alte furturi de biciclete.

Cele trei biciclete, evaluate la peste 5.000 de lei, au fost recuperate și predate părților vătămate.

Acum câțiva ani, același Gavreliuc a fost arestat preventiv pentru furtul mai multor biciclete, în valoare de 10.000 de lei.  

Faptele de furt de atunci au fost comise în perioada august 2014 - iulie 2015, hoţul acţionând în zonele Obcini, George Enescu, Universităţii şi pe strada Şerban Rusu Arbore.
Poliţiştii le recomandă sucevenilor să-şi ia o serie de măsuri minime pentru a evita furturile de biciclete. Asta pentru că bicicletele sunt căutate de hoţi, în condiţiile în care pot fi sustrase uşor, iar autorii pot obţine cu uşurinţă câteva sute de lei pe ele. 

Poliţiştii recomandă ca bicicletele să fie depozitate doar în spaţii închise şi asigurate cu sisteme de siguranţă cât mai performante. Bicicletele sunt o ţintă uşoară şi pentru că hoţii îşi pot asigura imediat scăparea, deplasându-se chiar cu acestea.

Cele mai multe biciclete sunt furate din scări de bloc, unde sunt lăsate neasigurate, ori din locuri publice, unde sunt lăsate neasigurate pentru perioade scurte sau mai lungi de timp.