Primarul din Adâncata, Viorel Cucu, a declarat că toate școlile și grădinițele din comună sunt pregătite în cele mai bune condiții pentru începerea noului an școlar. Viorel Cucu a spus că la fel ca în ultimi trei ani, în toate unitățile de învățământ din Adâncata elevii și preșcolarii vor începe noul an școlar în condiții foarte bune. De asemenea, Cucu a precizat că pe lângă aceasta, primăria a asigurat deja și lemnele pentru sezonul rece.

În același timp primarul din Adâncata a precizat că în continuare se lucrează la mai multe investiții importante la unitățile de învățământ din comună. „Lucrăm intens la școala din Călugăreni, lucrăm la finalizarea terenului de sport și la spațiul de joacă pentru copii. Nu vom termina până la începerea anului școlar, dar zicem noi ca până la finalul lunii octombrie aceste lucrări vor fi finalizate. De asemenea, va fi refăcută împrejmuirea unității școlare, precum și accesul în școală, dar și alei pentru copii în curte”, a arătat Viorel Cucu, care a mai adăugat că „la această școală elevii vor avea teren de sport, spațiu de joacă și zicem noi că vom oferi în totalitate condiții normale pentru acest an”.

El a mai precizat că și la Fetești urmează să fie finalizate terenul de sport și spațiul de joacă. „Nu știu dacă ne încadrăm anul acesta să terminăm și cu terenul de sport. Dacă nu în primăvară, până în luna iunie cel târziu, vom termina și acolo terenul de sport, spațiul de joacă, împrejmuirea, accesul și parcările din fața școlii. Și aici avem clasele I-IV și vrem ca elevii să fie protejați și să nu se întâmple accidente și alte evenimente”, a arătat Viorel Cucu. El a precizat că aceste investiții sunt realizate cu fonduri de la bugetul local.

Primarul din Adâncata a subliniat faptul că în perioada următoare va începe o altă investiție importantă, respectiv construcția unei săli de sport la Școala Gimnazială „Ioan Băncescu” cu fonduri europene.

Viorel Cucu a precizat că valoarea investiției este de 1,2 milioane de euro. „Vorbim de un proiect prin care vom construi o sală de sport ultramodernă, un parc și un gard în fața școlii, plus parcări pentru autovehiculele profesorilor”, a declarat Viorel Cucu. El a spus că termenul de finalizare pentru aceste investiții este anul 2023. Nu în ultimul rând, el a precizat că primăria urmează să semneze și contractul de finanțare pentru un proiect european, de aproximativ 1,6 milioane de lei, pentru dotarea unităților de învățământ din Adâncata cu tehnică de calcul și materiale sanitare și de igienă.