Primarii orașelor înfrățite Suceava și Cernăuți au avut o primă întâlnire oficială săptămâna aceasta, la sediul municipalității sucevene, fiind stabilite mai multe măsuri de dinamizare a relațiilor de colaborare, inclusiv prin proiecte comune.

“Am avut plăcerea să mă întâlnesc cu noul primar al Municipiului Cernăuți, Roman Kliciuk, însoțit de doi specialiști în domeniile investițiilor și relațiilor internaționale. Discuțiile s-au axat pe prezentarea investițiilor realizate cu fonduri europene în Suceava, pe identificarea de proiecte comune transfrontaliere în domenii precum infrastructura de transport electric, apă-canalizare sau Zona Urbană Funcțională. Am stabilit ca, până la sfârșitul anului, să primim o delegație din Cernăuți în vizită de lucru.
Cernăuți este primul oraș înfrățit cu municipiul nostru și ne dorim continuarea și dezvoltarea relației de parteneriat între cele două orașe”, a declarat primarul Ion Lungu.

Edilul sucevean a precizat că, la rândul lor, o delegație de specialiști de la Suceava va merge la Cernăuți, pentru a identifica măsurile necesare pregătirii de proiecte transfontaliere și a dinamiza relațiile de colaborare dintre cele două municipii înfrățite.