O tânără în vârstă de 29 de ani, din Comănești, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava cu diagnosticul prezumtiv de intoxicație cu formol.  Cercetările ulterioare au indicat că tânăra a gustat dintr-un lichid aflat într-o sticlă de jumătate de litru, în care nu știa ce se află.

Marți, în jurul orei 10.30, polițiștii de la Secția Rurală Dărmănești au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din comuna Comănești, care a anunțat că soția sa se simte rău după ce a băut accidental formol. În paralel, a fost sesizat și Serviciul de Ambulanță Gura Humorului. 

Din primele cercetări ale poliției a rezultat că femeia se afla la domiciliu, făcea curățenie, iar în cămara casei a dat peste un recipient din plastic de jumătate de litru, în care era un lichid de culoare albă. Femeia a fost curioasă să vadă ce este în sticlă și a gustat o cantitate redusă, probabil una-două înghițituri.

La scurt timp, femeia i-a spus soțului că se simte rău după ce a băut din acea sticlă. Bărbatul, care avea cunoștință de conținut, a dat imediat alarma.

Ulterior, soțul le-a declarat polițiștilor că în acea sticlă este formol, pe care îl are de aproximativ doi ani.

Femeia în vârstă de 29 de ani a ajuns la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Conform procedurilor, polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările.