Municipalitatea suceveană urmează să demareze procedurile de delegare a serviciului de salubrizare stradală și a serviciilor de iarnă. Altfel spus, serviciile de curățenie pe străzi și cele de deszăpezire, îndepărtarea poleiului și a gheții de pe străzi și trotuare, vor fi scoase la licitație, pentru desemnarea unui nou operator.

În prezent, aceste servicii sunt prestate de către operatorul sucevean Diasil Service, dar contractul este foarte aproape de expirare.

“Noi am avut contract încheiat în 2014, pe o perioadă de 7 ani, care se încheie acum. Demarăm din nou procedura și sperăm să avem din nou un titular de contract pentru acest serviciu, foarte important”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, inițiator al proiectului de hotărâre care va fi discutat joi, 16 septembrie, într-o ședință extraordinară de Consiliu Local.

Acesta vizează demararea procedurii de delegare a serviciului de salubrizare stradală și a serviciilor de iarnă pe raza municipiului Suceava.

“Conform legii, avem posibilitatea de prelungire a contractului cu actualul operator, astfel încât să nu fie probleme, mai ales în perioada de iarnă”, a precizat edilul sucevean, luând în calcul faptul că desemnarea unui nou operator va fi o procedură de durată, mai ales dacă licitația va atrage multe firme interesate să semneze contract pe o perioadă mare, în care au siguranța prestării acestor servicii.