Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava a fost, miercuri, în alertă, de la primă oră a dimineții, după descoperirea a doi porci morți, aruncați la marginea DN 17, pe Mestecăniș. Având în vedere alerta majoră de pestă porcină africană din România, cu peste 600 de focare în acest moment, s-a constituit imediat un comitet de criză, cazul fiind tratat ca unul cu suspiciuni de infectare cu acest virus.
Directorul DSVSA Suceava, doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, a precizat că s-au luat măsurile imediate de neutralizare, respectiv necropsie porci, recoltare probe și îngroparea cadavrelor.
„Din fericire, am răsuflat ușurați, probele la cei doi porci, unul de aproximativ 65 de kilograme și unul de 35-30 de kilograme, au ieșit negative. Examinarea și locul unde au fost găsiți sunt elemente care ne fac să credem că au murit sufocați, în timp ce erau transportați cu o mașină în condiții improprii. Porcii nu aveau crotalii, nu erau identificați, deci în mod cert vorbim de un transport clandestin, care oricum este un real pericol în această perioadă”, a declarat Sorin Mihai Voloșeniuc.
Directorul DSVSA a încercat să explice cât de periculos este un astfel de gest în actualul context:
„În condițiile în care avem peste 600 de focare de pestă în România, unele județe fiind îngenunchiate de virus, un astfel de comportament ne dezarmează. Rugăm crescătorii de animale să înțeleagă riscurile, să țină porcii în adăposturi cu respectarea regulilor de igienă și să anunțe imediat medicul veterinar, dacă apar simptome de boală, mortalități. Rugăm și sucevenii în general să sesizeze imediat o autoritate dacă descoperă cadavre de porci”, a subliniat Sorin Mihai Voloșeniuc.
Sanitar-veterinarii suceveni transmit mulțumiri pentru colaborare, în cazul celor doi porci găsiți morți la marginea drumului, Direcției Silvice – Ocolul Silvic Pojorâta, Primăriei Pojorâta (care a pus la dispoziție imediat un buldoexcavator) și medicului veterinar zonal.
· Peste africană, un dezastru economic în România. Suceava este încă ferită de focare
Acum două săptămâni, în România erau active 620 de focare de pestă porcină africană, care au dus la pierderea a 313.000 de capete de porcine.
Pentru ca numărul de focare să se diminueze repede și semnificativ este nevoie ca oamenii care cresc porci să colaboreze cu autoritățile, să nu mai realizeze comerț de animale pe ascuns, să nu sacrifice animale bolnave sau să le abandoneze în afara gospodăriilor.
Suceava este unul din puținele județe din țară care este „liber” de focare de pestă porcină africană la porcul domestic.
Primul simptom important al bolii este că animalul nu mai are poftă de mâncare și nici de băut apă. Atunci când porcul devine dezinteresat total de hrană, deja este foarte probabil să aibă pestă porcină africană. Prima reacție a crescătorului trebuie să fie contactarea medicului veterinar.
Semnele mai severe apar în scurt timp: urechi învinețite, pete roșiatic-violete pe corp, secreții nazale și oculare de culoare roșie și uneori se instalează diaree hemoragică. Decesul survine de regulă în șapte zile de la primele simptome. Din păcate, nu există tratament, iar cel puțin la porcii domestici rata de mortalitate este de 100%.
Comentarii