Formația CSU din Suceava va reveni sâmbătă, cu începere de la ora 17.30, în Sala „Dumitru Bernicu”, pentru meciul cu CSM Vaslui, contând pentru etapa a VI-a a Ligii Zimbrilor. Întâlnirea a fost prefațată joi, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat antrenorul secund Bogdan Șoldănescu și jucătorii Alexandru Bologa și Leonard Ștefan.

„Ne aflăm înaintea unui meci important pentru noi. Întâlnim o echipă vasluiană care n-a avut un start de sezon reușit și va veni la Suceava să câștige. Băieții noștri sunt însă pregătiți, au arătat o formă bună la ultimele două meciuri din campionat, așa că suntem încrezători. Oricum, ne așteptăm la un meci echilibrat, în condițiile în care, în intersezon, am susținut patru jocuri de pregătire împotriva vasluienilor și toate au fost pe muchie de cuțit. Determinarea și forma de moment a echipelor vor conta cel mai mult în partida de sâmbătă”, a declarat secundul Bogdan Șoldănescu.

Alexandru Bologa a mărturisit că el și colegii săi vor da totul pe teren pentru a obține victoria, mai ales că Leonard Ștefan este de părere că aceste trei puncte ar putea conta foarte mult, atunci când se va trage linie, la finalul campionatului.

 

Etapa a VI-a programează partidele:
CSU din Suceava – CSM Vaslui
CSM Focșani – Dinamo București
HC Dobrogea Sud Constanța – Minaur Baia Mare
Politehnica Timișoara – Potaissa Turda
CSM București – HC Buzău
CSM Alexandria – CSM Bacău
Universitatea Cluj – Steaua București

 

Clasament Liga Zimbrilor

1       Dinamo București6       6       0       0        215-158      18

2       Steaua București   4       4       0       0        125-104      12

3       CSM Focșani                 5       4       0        1       137-127      12

4       Minaur Baia Mare5       4       0       1        131-135      12

5       HC Dobrogea Sud4       3       0       1        102-92        9

6       Potaissa Turda               5       3       0        2       139-134      9

7       CSM București              5       3       0        2       137-132      9

8       HC Buzău            5       3       0       2        137-138      9

9       CSU din Suceava5       2       0       3        149-145      6

10     Politehnica Timișoara    5       1       0        4       130-138      3

11     CSM Vaslui         5       1       0       4        126-147      3

12     Universitatea Cluj6       1       0       5        168-205      3

13     CSM Bacău          5       0       0       5        141-159      0

14     CSM Alexandria            5       0       0        5       123-146      0

Notă: La finalul campionatului retrogradează direct ultimele două clasate, în vreme formațiile poziționate pe locurile 11 și 12 vor juca meciuri de baraj cu adversare din Divizia A pentru menținerea în Liga Zimbrilor.