Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a înregistrat un record de noi primiri în ziua de luni, 13 decembrie, când au fost emise nu mai puțin de 15 ordonanțe de reținere. S-a ajuns în această situație în condițiile în care polițiștii au acționat în flagrant în cazul a două grupuri de hoți și nu numai. Au fost opt rețineri în arest în cazul grupării care ar fi dat peste 20 de spargeri în ultimele două luni în municipiul Rădăuți și localitățile din jur, plus alte trei în cazul unor tineri care au comis furturi la Gura Humorului. Au mai ajuns în arest, tot luni, 13 decembrie, încă un autor de infracțiuni rutiere, un bărbat din Dolhasca ce și-a agresat grav un consătean, plus un bărbat pus sub acuzare într-un dosar de contrabandă.
În condițiile în care capacitatea arestului poliției județene este de puțin peste 40 de locuri, s-a ajuns la necesitatea transferării de urgență, luni seară, a celor deja arestați preventiv de mai multe luni la alte unități de încarcerare. Din informațiile noastre, s-au făcut transferuri la Penitenciarul Botoșani și la arestul de la poliția județeană Bistrița-Năsăud.
Aceste 15 rețineri în arest de luni au venit oricum după o perioadă în care s-au luat foarte multe măsuri preventive de reținere sau arestare. Numai în două dosare recente ale DIICOT s-au făcut zece arestări, patru într-un dosar de contrabandă cu țigări și șase într-un dosar de trafic de canabis și etnobotanice.
Comentarii