Copii de la Școala Gimnazială „Petru Mușat” și Grădinița „Luminița” din Siret, cu sprijinul Primăriei Siret și al Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”, au trimis copiilor români de la școala în limba română „Elena Rosetti-Cuza”, din Atena -  Grecia, cadouri tradiționale de Paște. Coordonatoarea Şcolii „Elena Rosetti-Cuza”, Ana Maria Cuciureanu, a arătat că între cele două unități de învățământ, biserică și Primăria Siret, pe de o parte, și școala din Atena, pe de altă parte, s-a derulat proiectul de parteneriat educațional grădiniță – școală - biserică „Lăsați copiii să vină la mine!”.

Ana Maria Cuciureanu a declarat că, deși nu este la prima colaborare cu instituțiile din Siret, de data aceasta ea și colegii ei au fost „profund impresionați” de implicarea cadrelor didactice și a autorităților locale, în contextul actual. „Știm cu toții că orașul Siret este implicat în sprijinirea refugiaților ucraineni, atât la nivel instituțional, cât și la nivel de comunitate. Cu toate acestea, s-au străduit să ne transmită bucuria sărbătorilor tradiționale și sentimentul de <acasă>, oferindu-ne numeroase daruri neașteptate. Am desfăcut cu emoție cutia uriașă cu materiale didactice, obiecte lucrate de copii de toate vârstele, desene expresive și urări din suflet de copil, inclusiv în limba greacă! Emoția a fost cu atât mai mare când am despachetat minunatele prosoape tradiționale și frumoasele ouă închistrite; acestea sunt frumoase în ochii tuturor, dar nu se compară cu sentimentul pe care-l trezesc aceluia care știe ce muncă se depune pentru a-l realiza, în încercarea de a reda credința și tradiția unui întreg popor, pe un lucru atât de mic și totuși atât de valoros”, a spus coordonatoarea școlii românești din Atena.

Ea a transmis mulțumiri cadrelor didactice – Loredana Cuzencu, Anda Știubianu, Carmen Gabriela Pavel, Corina Călinescu, Elvira Pieszczoch, Alina Burlică, Mirela Popoiu, Doina Nanovschi, Irina Ursachi, Liliana Varga, Ramona Andriuc, Cristina Pîrghie, preotului paroh Daniel Merlă, directorilor Ecaterina Mocrei și Dumitru Băncescu, precum și primarului din Siret, Adrian Popoiu. „Le urăm un Paște fericit, binecuvântat de Lumina Învierii!”, a mai spus Ana Maria Cuciureanu.