Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan spune că ar dori să vadă reluate discuțiile și asupra reformelor administrative, în special cu privire la creșterea gradului de descentralizare financiară și decizională a administrației publice locale. Acest aspect este văzut prin prisma Planului Național de Redresare și Reziliență, prin intermediul căruia se pot realiza lucrări de infrastructură, dar și modernizarea sistemelor publice. Practic, acest mecanism european ne îndeamnă la reforme structurale, unele amânate de prea mult timp.
”Un sistem de pensii fără inechități, o salarizare corectă în sectorul public, o transformare radicală a sistemului de învățământ, eliminarea abandonului școlar, consolidarea sistemului de sănătate și continuarea proiectelor de extindere a utilităților pentru gospodării sunt numai câteva dintre domeniile pe care țara noastră trebuie să le transforme într-o perioadă destul de scurtă de timp”, a arătat Ioan Balan.
Deputatul liberal a oferit și un exemplu concret, despre o persoană care s-a implicat în atragerea de fonduri pentru investiții dintre cele mai diverse. ”Nu mai este pentru nimeni o necunoscută faptul că Gheorghe Flutur a reușit, din poziția de președinte al Consiliului județean Suceava, să impregneze un suflu nou în toată administrația publică din Bucovina. Stau dovadă, în acest sens, toate investițiile realizate în ultimii ani, de la infrastructura județeană de drumuri și poduri, la cea sanitară, educațională sau socială. Și, de parcă nu ar fi fost îndeajuns, Gheorghe Flutur accelerează construirea autostrăzilor Moldovei, preluând de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, atât centura ocolitoare a municipiului Gura Humorului, cât și centura ocolitoare a municipiului Suceava, la profil de autostradă. Deja proiectul pentru primul proiect este aproape gata și urmează demararea lucrărilor de construire”, a opinat Ioan Balan.
Parlamentarul sucevean este de părere că oameni precum Gheorghe Flutur trebuie apreciați, iar în felul acesta s-ar putea trece mai rapid la descentralizarea financiară și decizională a administrației publice locale.
”Se vede cu ochiul liber faptul că administrația locală poate să fie mai rapidă și mai eficientă decât structurile guvernamentale, chiar și în domeniul infrastructurii de transporturi. Am convingerea că o mai mare descentralizare a administrației publice locale va permite primarilor și consiliilor județene să acționeze mult mai eficient în direcția modernizării comunităților locale”, a conchis Ioan Balan.
Comentarii