Un nou caz de mortalitate piscicolă se înregistrează pe râul Suceava, în zona Lisaura-Tișăuți, în aval de municipiul Suceava.

Martorii relatează că sunt morți atât pești mari, cât și puiet, speciile mreană, scobar și clean.

Prezența peștilor morți a fost sesizată mai ales în zona punții pietonale de peste râul Suceava de la Tișăuți.

Vineri după-amiază au fost sesizate autoritățile, care au trimis echipe la fața locului. Este vorba de oameni de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, Garda de Mediu și Direcția de Sănătate Publică Suceava.

Cei mai mulți localnici cred că este vorba de poluare, dar este posibil ca mortalitatea să aibă legătură și cu temperaturile foarte ridicate din ultimele zile și cu nivelul de oxigen care scade alarmant în astfel de perioade.

Echipele de control urmează să ridice probe, atât din apă, cât și de pe peștii morți, pentru a se stabili nivelul de poluare al apei, respectiv cauza mortalității piscicole.

Periodic, în aval de municipiul Suceava, în zona Lisaura-Tişăuţi, apar mortalități piscicole. O dată la câțiva ani a fost vorba de mortalități masive, cauzate de poluări industriale ori poluări locale, prin descărcarea unor vidanje.  
Conform primelor date şi evaluări de la faţa locului peştii păreau să fi murit din cauza nivelului foarte scăzut de oxigen din apă, cauzat de caniculă şi în condiţii de debit foarte scăzut al râului Suceava. Totuşi nu s-a tras o concluzie finală până nu se vor cunoaşte rezultatele probelor recoltate.

 

 

 

Reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava au transmis informări către primăriile localităţilor aflate în aval de zona unde s-a înregistrat mortalitatea piscicolă privind necesitatea de a informa populaţia să nu consume peştele găsit mort până nu se vor cunoaşte rezultatele complete şi finale ale probelor recoltate.