Un puternic incendiu a izbucnit miercuri dimineață la o gospodărie din satul Slătioara, comuna Rîșca. Din păcate, echipajele de pompieri au găsit la fața locului arzând deja generalizat casa de locuit și anexele. Alarma de incendiu s-a dat puțin după ora 6.00.

Pompierii de la Fălticeni, împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Râșca și Bogdănești, au intervenit la fața locului cu patru autospeciale de stingere. Din păcate, nu s-a putut salva mai nimic. Au ars casa de locuit, construită din lemn și acoperită cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și anexele gospodărești, construite din lemn și acoperite cu azbest, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.

Pompierii transmit că incendiul a izbucnit, probabil, din cauze electrice (scurtcircuit).

Pompierii au salvat gospodăriile învecinate.